Teodor Cârnaț

Partidul Politic ”VOINȚA POPORULUI”

Teodor Cârnaţ este candidatul înregistrat din partea Partidului „Voința Poporului”. Cârnaț este expert în protecția drepturilor omului și drept constituțional. Acesta a fost consilier municipal pe listele Partidului Liberal în perioada 5 iunie 2011-24 decembrie 2013, când a fost ales de către Parlament în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii
Studii:      Teodor Cârnaț s-a născut la 26 februarie 1972. În 1990, a fost admis la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, pe care a absolvit-o în 1995 și unde lucrează ca profesor. În 2000, Cârnaț a absolvit Facultatea de Limbi Moderne Aplicate (Limba Engleză) la Universitatea de Stat din Moldova, tot în 2000 a obținut masterul în drept. Teodor Cârnaț a primit titlul științific de doctor în filosofie (doctorat) în Drept în 2001, iar din 2004 i se conferă titlul academic de profesor universitar la Departamentul de Drept Constituțional și Drept Administrativ al Universității de Stat din Moldova. Din iunie 2009, Teodor Cârnaț deține diplomă de licență în științe economice, Universitatea de Studii Europene din Moldova.
Activitatea profesională:
1991-1992 – secția de înregistrare a actelor normative la Ministerul Justiției al Republicii Moldova;
1995-2001 –  lector asistent la Universitatea de Stat din Moldova;
Septembrie 1996-octombrie 2010 – avocat la Baroul de avocați a USM;
Iunie 1997-noiembrie 1997 – avocat la Fundația Soros Moldova;
Septembrie1998-ianuarie 1999 – expert în administrație publică la Asociația Tinerilor Juriști din Moldova;
Septembrie 1998-2002 – expert în drepturile omului la PNUD și expert la Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova;
Octombrie 2000-2002 – avocat la Union Fenosa;
Septembrie 2001–ianuarie 2002 – expert în drepturile copiilor la UNICEF Moldova;
Decembrie 2004 – prezent – angajat la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova în calitate de jurist coordonator, iar în 2006 devine director executiv;
Martie 2005 – prezent – profesor universitar la USM.
Declarația de avere:      Potrivit declarație de avere și interese,  pentru anul 2018, familia lui Teodor Cârnaț declară următoarele venituri, 218,000 din salariul de profesor universitar, 98,000 de la CNAS și 14,000 RON (aproximativ 58,000 lei), alte 10,400 de la Universitatea de Educație Fizică  și Sport a RM și 3,600 de la Consiliul Național pentru acreditare și Atestare. Cârnaț a mai obținut 25,000 lei din vânzarea unui automobil Volkswagen Transporter din 2004, alți 35,000 lei din vânzarea automobilului Honda Jazz din 2005 și 3,500 lei din vânzarea manualelor. Cârnaț deține 7 terenuri cu suprafața totală de 1,73 ha, marea majoritate fiind obținute în urma contractelor de donație, iar valoarea acestora nefiind evaluată. La fel, Cîrnaț deține și 7 clădiri cu valoarea totală de aproximativ 11 405 000, iar din oferirea acestora în locațiune declară un venit de 710 000 lei.
Participarea în alegerile locale pentru mun. Chișinău:      Teodor Cârnaț a participat la alegerile pentru Consiliul Municipal Chișinău pe listele Partidului Liberal la alegerile din 5 iunie 2011 și a acces în Consiliu, însă în februarie 2012 s-a declarat independent.
Apartenența de partid: 2011-2012 – Partidul Liberal